El...Ea!

I-am intalnit intamplator
Mergeu printre copacii goi,
In ochii lor ardea iubirea
Si implinirea cifrei 2.

Traiau un vis frumos si pur
Si se pierdeau imbratisati
Si totul disparea in jur...
Ei traiau clipa fermecati!

Si s-au iubit asa o vreme
Traindu-si visul minunat
Stiuti numai de banca veche
Si de copacii-nfrigurati!

Dar intr-o zi el a plecat
Lasand doar o scrisoare rece:
"In viata totu-i trecator
Uite ca si iubirea trece..."

Au urmat zile de durere
In care astepta minuni
Iar noptile-i pareau eterne,
Ii era dor de-acele luni!

Statea pierduta ore-ntregi
Pe banca unde-l adora
Plangea,dar spunea ca e bine
Si-adanc in suflet astepta.

L-a asteptat un an intreg
Si il striga-n zadar in vis
Lui insa i se pierdea urma
Si ea uita ce i-a promis...

Si intr-o zi ea a decis
Ca n-are rost sa mai astepte
Si s-a intors la banca lor
Sa-l simta iar si sa il ierte.

In parcul vestejit de toamna
Il intalneste brusc pe el
Nu se schimbase chiar deloc
Doar ea nu mai era la fel!

S-au salutat ca doi straini
Nu mai era ca altadata
In ochi nu mai ardea iubirea,
Si inima era de piatra.

Cand s-au privit au inteles
Ca timpul le-a strivit dorinta
Si c-au pierdut ce-aveau mai bun
Ramanand doar cu suferinta.

In acea zi de toamna trista
S-a frant absurd un destin crud
Iubirea a murit rapusa
De-al nepasarii groaznic jug!

Se mai intorc din cand in cand
Sa planga-n locu-acela sfant
Se pierd in lacrimi si visare
Lasandu-si inima sa zboare!

Si sufletul timid mai spera
Ca cele doua inimi frante
Isi vor gasi candva-mplinirea
Dand viata aripilor frante!

~~Mady~~